Rina Simtex a certificat SIF Transilvania pentru Sistemul de Management al Securității Informației

Organismul de certificare Rina Simtex a certificat, la jumătatea lunii aprilie, Societatea de Investiții Financiare (SIF) Transilvania pentru Sistemul de Management al Securității Informației (SMSI), în conformitate cu standardul SR ISO/IEC 27001:2006.

Principalele avantaje ale implementării și certificării Sistemului de Management al Securității Informației de către o organizație se referă la reducerea riscurilor din zona securităţii informaționale, la abordarea structurată şi standardizată a sistemului informaţional. Totodată, SMSI poate asigura o reducere a costurilor aferente asigurării securității organizației, prin adoptarea “celor mai bune practici” din domeniu.

“Auditul de certificare realizat de specialiștii Rina Simtex ne-a făcut să conștientizăm importanța securizării informațiilor, mai ales într-o societate cu profilul nostru de activitate, și să ne familiarizăm, chiar și la nivel managerial, cu problemele legate de securitatea informaţiilor. Abordarea profesionistă a managementului riscurilor şi asigurarea consistenţei de securitate în schimbul de informații între componentele sistemului informaţional, au adaugat un plus de valoare auditului de certificare realizat de catre echipa Rina Simtex”, a declarat domnul Dr. Ec. Mihai Fercală, Președinte Director General al SIF Transilvania.

Înființată la 1 noiembrie 1996, Societatea de Investiții Financiare Transilvania este un fond închis de investiții, autoadministrat, având un capital privat românesc de 109.214.333,20 lei și active administrate în valoare de aproximativ 1500 milioane lei. SIF Transilvania are 73 de salariați, majoritatea fiind specialiști în științe economice, tehnice și juridice.

Rina Simtex este unul dintre organismele de certificare de top din România. Compania, cu o experienta de 15 ani pe piața națională și europeană a organismelor de certificare, s-a alaturat, la începutul acestui an, grupului Italian Rina S.p.a, unul dintre cele mai vechi și mai reputate organisme de certificare din Europa și din lume. Noua companie creată, cu capital mixt romano-italian, operează prin birourile din București, Timișoara, Constanța și Chișinau (Republica Moldova).

București, 18 aprilie 2012

SIMTEX-OC este parte din organismul international de certificare RINA Group incepand din 2012

SIMTEX-OC a devenit membru al RINA Group, organism de certificare multinational cu activitati in sectorul certificarilor sistemelor de management, produse, personal, inspectii si instruiri.

bullet Citeste mai mult

60 de medici banateni au aflat care sunt beneficiile certificarii ISO 9001 in procesul de acreditare a spitalelor

Organismul de certificare Simtex a organizat, in data de 2 noiembrie, la Timisoara, simpozionul cu tema: Implementarea si certificarea sistemelor calitatii in spitale, parghie de gestionare a cerintelor legale si de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS si a OMFP 946. Evenimentul, care face parte dintr-o serie dedicata unitatilor spitalicesti din Romania, s-a adresat, de [...]

bullet Citeste mai mult

Curs de formare auditori pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei, la Cluj Napoca

Organismul de certificare Simtex organizeaza, in perioada 24-26 octombrie, la Cluj Napoca, un curs de formare auditori pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei, in conformitate cu standardul international SR ISO/CEI 27001:2006. Evenimentul, care se va desfasura la Hotel Royal Classic, are loc in urma solicitarilor de dupa Sesiunea de Comunicari din data de 14 [...]

bullet Citeste mai mult

90 de manageri de spitale si oameni de afaceri la simpozionul organizat de Simtex la Cluj Napoca

Organismul de certificare Simtex a organizat, in data de 14 septembrie, la Cluj Napoca, simpozionul cu tema: Implementarea si certificarea sistemelor calitatii in spitale, parghie de gestionare a cerintelor legale si de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS si a OMFP 946. Evenimentul, care face parte dintr-o serie dedicata unitatilor spitalicesti din Romania, s-a adresat, [...]

bullet Citeste mai mult

Curs de formare auditori pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei, la Baia Mare

Organismul de certificare Simtex organizeaza, in perioada 19-23 septembrie, la Baia Mare, un curs de formare auditori pentru Sistemul de Management al Securitatii Informatiei, in conformitate cu standardul international SR ISO/CEI 27001:2006. Evenimentul, care se va desfasura la sediul Inserv, are loc in urma solicitarilor de dupa Sesiunea de comunicari care a avut loc pe [...]

bullet Citeste mai mult

Peste 70 de participanţi la simpozionul organizat de Simtex-OC şi CCI Maramureş

Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 20 iulie, la Baia Mare, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale a

bullet Citeste mai mult